24

Mda... A venit din nou perioada aia a anului. Stii tu, cand oamenii ( ma rog, aia pesimisti, oricum) simt ca au imbatranit, ca timpul curge. Cu alte cuvinte, iar am dat de ziua mea de nastere. Al 24-lea sa fiu mai precis. Suna fain, nu? 24. Frumos, par, aproape rotund, iti zice ca inca mai esti tanar, dar parca are si un aer de maturitate, nu? Cu astea fiind zise, niciodata nu m-am simtit mai imatur. S-au, mai bine zis, interactionez cu mediul meu cu ferma convingere ca eu defapt nu am absolut nimic ce cauta acolo si in orice moment urmeaza sa gasesc semnul de "exit" si pot sa scap odata de toata mizeria asta. Si apoi ma trezesc. Fac dus, ma imbrac, ma duc la lucru, stau acolo 8 ore, vin acas, fac whatever, adorm si a doua zi la fel. Si in fiecare zi incepem de la 0. Sooo....donno. Ar trebui sa fac ceva cu viata mea. Casa in Ungaria. Noua obsesie lui taica-miu. Uite fiule, ma pensionez, vindem totul de aici, ne mutam dincolo, tu, noi, bunicu, sub acelasi acoperis, o familie fericita; imobiliarele sunt ieftine acolo, bune, hai ce zici? Sincer vorbind, daca nu ar fi partea cu locuitul din nou cu parintii, oferta ar fi foarte tentanta. Mi-ar placea o schimbare de decor, de oras, ceva nou. Dar, ideea de a-mi sacrifica libertatea nu prea imi surade, desi nici libertatea aia nu este o turta de miere, dar, asa cum e, e a mea. Si da, mi-ar placea sa am un loc numai de al meu, o scorbura, ceva, dar criza m-a ajuns in sfarsit si combinat cu greselile trecutului incep sa o duc naspa.

Totusi, exista o nota pozitiva in toata povestea asta. Am primit o felicitare de la cineva de la care nu ma asteptam. Si chestia asta mi-a indus un film placut in minte. Si imaginea unui zambet frumos.