Azi am primit o veste buna. Contractul meu cu vodafone se termina prin iulie 2010. Adica mai 7 luni si scap de o ancora. Ziceti ce vreti, dar e o chestie sa scapi de o hartie.

Si acum ca mai am vreo 4 ore si din anul asta, bag si eu o traditionala lista de chestii de facut in 2010 (sa am un benchmark pentru dupa revelul de 2011):

- facem miscare ca....trebe
- am sa creez design-ul ala de tatuaj care o sa-mi ajunga si pe piele
- invat sa cant la chitara (finally)
- scap macar de un card
- ma duc la concert metallica din Budapest
- incerc sa-mi folosesc mai eficient resursele mele
- and keep on dreaming, because it is important

Si acum, cu aceste ganduri am sa sterg de aici um Silvester zu feiern.

iar n-am chef sa scriu.....

Y-mas overdose

Ii zic Y-mas de aici incolo. Nu de alta, dar m-am cam saturat de x-mas. Y-mas sa zicem ca ar fi un upgrade. Ajunul de anul asta mi-a placut cel mai mult. Companie buna, sarutari, dupa care m-am intors acas (in timi) si am comandat pizza si m-am uitat la un film. Stiu ca foarte multa lume se uita acum in crucis si nu intelge cum de pot face asa ceva in seara de ajun. Ca seara respectiva trebuie sa fie a familiei, a bucuriei si alte cele. Pai, eu m-am bucurat, in felul meu, cat despre valorile traditionale de craciun, impartasit de vasta majoritate, niciodata nu mi-au insemnat mare lucru, eu facand parte dintr-o minoritate (nu vorbesc de cea etnica) care are un sistem de valori total alta.
Ieri, m-am sculat de dimineata devreme, m-am imbracat si m-am suit in masina lui taica-miu sa ma duc acas. Higlight-ul zilei a fost pranzul de craciun in familie. Parerea mea sincera: carnea de curcan pute. In rest, somn, repaus, si mai multa mancare. In solzii mei, in Ianuarie e obligatoriu sa fac miscare. Am descoperit un serial nou (pt mine) care e fain, cel putin acum la inceput, Sons of anarchy. Oras mic, bikers, 'nuff said. Aaaa...si ascult green day.

2009 in filme

2009 e pe duca. Bilantul personal mai are de asteptat, vi-l comunic luna viitoare. In schimb, acum voi face un review la filmele din anul asta. Din pacate, o sa fie cateva titluri care mi-au scapat, dar e o chestie doar temporara.
So, hai sa vedem:

• Angels & Demons - din nou carte de Dan Brown, din nou Tom Hanks pe post de Indiana Jones de biblioteca. Inca cateva nume mari, poveste slaba, dar lunga. Concluzia: sfintii morti erau cei mai mari pacatosi in viata.
• The boat that rocked - piratii undelor de radio (care se afla chiar pe un vapor) vs. birocratii britanici prin anii 60. Un film superb, de nisa, despre oameni, rebeliune si muzica, intr-o epoca cand acestea inca mai aveau suflet.
• the code - morgan freeman, antonio banderas, fara sare, fara piper.
• District 9 - SF sud-african! Au sosit extraterestri pe pamant. Arata ca si gandacii ambulati de 2m. Nimic nou pana aici. Dar in loc sa ne cucereaasca, ajung sa traiasca intr-un ghetou pe lanha Johannesburg. Si sunt administrati de o firma de armament. Filmul incepe cu un aer de documentar care se transforma dupa aia in ceva aparte. Film original, ca o gura de aer curat, de recomandat si pentru cei care nu se uita deobicei la SF. Bijuterie.
• Easy virtue - din nou Anglia. Una bucata familie high class, dar cu probleme financiare, personale si existentiale. Intra in scena fiul risipitor si noua lui achizitie, o sotie americana pur sange. Si ca deobicei, femeile devin teritoriale, defensive, ofensive si cum mai vreti. Jessica Biel chiar face toti banii in filmul asta. Go see it.
• Fast&furios - masini, fete, viteza, adrenalina. Cum zice si sloganul filmului, model nou, piese originale. Adica poveste noua, actorii vechi. Filmul merita vazut cu prietenii intr-o sala de cinema dotata cu toata cele. Si cam atat.
• The final destination - cica 3D. Un film facut de dragul de a fi facut si de dragul baniilor incasati in urma celor carora chiar le plac asemenea non-sensuri. Momente memorabile: un sarpe sasaie si fata ta in 3D (kinda scary) si o pereche de sani tot in 3D pt 2-3 secunde. Restu doar umplutura.
• The hangover - fara indoiala cea mai tare comedie a verii.Premisa simpla si fezabila: o betie crunta rau in vegas. Si incercarea disperata de a salva situatia creata. Nimic nu e fortat prea tare, monologul ala de toast "my wolfpack" si scena cu tigrul in baie sunt priceless. Am ramas cu o singura intrebare: de unde au facut rost de gaina aia care e prin scena cand se trezesc?
• Harry Potter and the half blood prince - partea buna a francizei HP e ca o sa aiba un sfarsit. Dupa ce epuizeaza cartile, gata. Sper. Dar imi place atmosfera aia grandioasa din film. Totul e mare, epic. Ok, si Hermoine arata bine.
• He's just not that into you - comedie romantica, cu mai multe linii narative, care are fiecare deznodamant posibil intr-un astfel de film de hollywood. Nu-i tocmai memorabil, dar e usor de digerat.
• Ice age: dawn of the dinosaurs - 3D, mai multe caractere, epilare, femme-veverite fatale, ghinde abandonate, accent britanic. Good movie for a date.
• The international - conspiratie vs interpol. Cred ca e unul dintre acele filme la care incep filmarile inainte ca scenariul sa fie finalizat si se termina la fel.
• Killshot - mickey rourke ca si indian (pocahontas, nu ghandi) , asasin si in dizgratie. Nothing new, nothing special.
• Knowing - cu cateva exceptii, daca il mai vedeti pe nick cage pe afisul filmului in rol principal, sa nu va uitati la ea.
• The proposal - alt entry in categoria usor de digerat. Sandra Bullock nu prea mai pare sa iasa din rolul ei caracteristic.
• Push - oameni cu abilitati supraomenesti, grupuri de interese, undeva intr-o metropola asiatica. Interesant.
• Star Trek - conceptul si personajele din anii 60 readusi la actualitate intr-un prequel de zile mari. Chiar e bun si placut, in schimb, reuseste sa stearga cu buretele tot universul star trek creat in alte 9 filme facute in prealabil si cele 4 seriale star trek difuzate pana acum.
• Taken - Liam Neeson, ex CIA prin Paris, cautandu-si fiica rapita. Ceea ce e interesant la filmul asta ca primavara puteai sa cumperi DVD-ul in Diverta. Dupa care a fost lansat in state si a stat vreo 3 saptamani pe locul 1 in box office.
• The taking of Pelham 123 - remake facut de tony scott, cu denzel washington si john travolta. Si totusi, dezamagitor, foarte dezamagitor.
• Terminator: salvation - vestea buna e ca nu mai trebuie sa prevenim nimica, compu ne-a impins deja pe gat pasula nucleara. Veste proasta e ca mai face niste chestii cu oameni care nu era in profetiile de pana acum. Si John Connor e cam habarnist ce trebuie sa faca. A, nici nu este personajul principal.
• Transformers: Revenge of the fallen - l-am vazut in cinema. Imi vreau banii inapoi.
• The ugly truth - Katherine Heigl si Gerald Butler. Fiecara arata bine, fiecare sacaie pe celalalt. Nimic pretentios.
• Underworld: rise of the lycans - partea a 3-a unui concept care a pornit mai mult decat promitator. Si, ca si in cazul lui Saw, de la un inceput promitator, ajungem la continuari din ce in ce mai slabe. Exceptand cazul de fata, ca e prequel si nu sequel.
• The uninvited - psiho-drama. Doar pt fanii genului.
• Watchmen - ii acord titlul de filmul anului. Ecranizarea perfecta a seriei de benzi desenate cu acelasi nume creat de Alan Moore (singurul titlu de benzi desenate care a ajuns pe lista de cele mai bune 100 nuvele scrise vreodata a revistei Time) mi-a depasit orice asteptare si mi-a spuberat orice frica si dubiu in privinta ecranizari. Deafara de o singura schimbare, respecta perfect povestea originala, soundtrackul este de exceptie, o colectie de piese bijuterii din epoca respective, imaginile sunt superbe, efectele speciale fara cusuri, actori mai mult necunoscuti dar care fac o prestatie de nota 11. Filmul anului.
• X-men orgins: Wolverine - universul marvel se muta pe ecranul de cinema. Daca iti plac benzile desenate, iti place si asta.

Mai ramane de vazut urmatoarele: The vampire's assistant, Up in the air, Spread, Sherlock Holmes, Publick enemies, Moon, The men who stare at goats, Inglorious basterds, Fanboys, An education, Crazy heart,The boondock saints 2: all saints day, avatar, Antichrist.

Nu ma voi uita nici mort la noul Twilight.

Cat despre anul care urmeaza, arata promitator. Vine Iron-man 2 :D

Pentru cei cativa cititori ai mei (conform oamenilor de la google, existati), urmatoarea postare este o replica la mai multe postari a anumitei persoane. So, asta ar trebui sa explice prezenta textului aici si limba in care este scrisa textul.

Amenyiben felreertettem a dolgokat, elnezest kerek, de naaaaaaagyon nem hiszem hogy ez a helyzett, annyi volt a tank diszkret apropo. Elso sorban, nem fogadom el azt a dumat hogy nem tudom mi az elet olyan valakitol aki meg nem all meg a sajat laban. Kosz szepen, de egesz addig mig anyuci apuci fedele alatt vagy es ugy elsz es dolgozol ahogy ok diktalnak, nem vagy versenykepes velem szemben. Egyaltalan.
Kidolgoztam egy szoveget hogy valaszoljak minden egyes vizes lepedore ami ram let huzva az utobbi 4-5 blogodban, de a vegen ugy dontottem hogy jobb ha nem publikalom. Meg a vegen ongyilkos lennel vagy mi. Adtal eleg alapanyagot hogy kidolgozzam a kello merget, mint egy patikus. De azert megjegyzek par dolgot:
- mivel vagy te jobb nalamnal hogy meg kene csokolnom a labnyomodat a homokban? Mert vegigmentem az egesz listadon amit nekem folrodtall, es egyeltalan nem allsz olyan jol velem szemben. Sot...
- gondoltal arra hogyha valami olyasmit raksz a blogodra ami valakihez szol es hatarido van kotve hozza, mint peldaul datum es ora, akkor jo volna kuldeni egy jelet hogy " he, hulye, valamit el kene olvassal" ? Egyesek nem bujjak a blogokat nap mint nap.
- egyebkent a valasz az NEM, de ezt mar tudod.

Es haljunk meg mind kinokban? Csak utanad, szivi.

PS: nagyon jol ereztem magam kedd este, itthon, vendegemell, a kihuzott kanapen, ha erted a celzast...

Tare as fi vrut sa scriu aceste randuri atunci cand am sosit acasa, noaptea (a se citi dimineata) asta. Totul ar fi fost servit la cald, fresh. Dar, eram prea rupt in gura de oboseala pentru asa ceva. Asta e.

Cine a trecut deja prin ceva viata stie ca sunt si perioade foarte grele. Stii si tu, cand dupa ce totul iti mergea relativ OK, intrii pe nisipuri miscatoare si o tii din stamba in stamba, nimic nu iti mai iese ca lumea. Iar tu, tu te strofoci si depui din ce in ce mai mult efort sa iesi din aceste nisipuri, rezultatul final fiind ca te scufunzi si mai tare. Ei bine, pe aici sunt si eu pe undeva. Reactia mea normala la treaba asta ar fi fost o autoizolare crunta, in care eu mi-as fi "lins ranile" (tradus din engleza) pana ce lucrurile s-ar fi redresat, ori nu. Dar n-am vrut sa cad in misantropie din nou. Am vrut sa sparg gheata si sa vad ce se intampla. Asa ca am inceput sa refauresc legaturile cu originile mele. Sunt un ungur pur sange, dar niciodata nu am pus accent pe treaba asta, niciodata nu prea m-am implicat in treburile comunitatii mele. Asta fiindca in Lugoj, aceasta comunitate era reprezentat niste persoane ori din regnul fosila, ori din ala uns cu toate alifiile, oricum mai toti ipocriti si monstrii sacrii, iar tineretul era mai mult inexistent, si ala care mai era, era destul de neglijat. Dar, din cate am observat aici in timi, lucrurile stau altfel, si macar tineretul care e se tine unit, cat de cat. Si, sa zica cine ce vrea, dar acum imi cade foarte bine sa pot conversa cu oameni noi de aceasi varsta si din acelasi context ca si mine. Si uite, asa am ajuns sa inpachetez cadouri de mos nicolae pt copiii de gradinita. Si eu care urasc sarbatorile. Dar, odata in viata merge si asta.

Si datorita faptului ca eram un "copil" asa cuminte, noaptea asta mosul mi-a adus un cadou foarte frumos. Vreo 2 ore de fericire. 2 ore in care nu a contat nimic deafara de un impuls, o simtire. Nici muzica, nici lumea din jur, nimic. Dar, cum tot ce-i bun are si un sfarsit, a venit dimineata, a disparut muzica, iar pe drumul spre casa a intrat in functiune creierul, iar cicatricele din trecut au iesit pe suprafata. Si, desi toate astea suna specific mie, totusi nu la mine era cazul. Cine seamana se aduna zice lumea, si au cam dreptate. Acuma asta mi-a iesit prea bine. Ce o sa fie de aici incolo mai vedem. Oricum, am simtit din nou ca mai sunt si clipe frumoase, care fac sa merite sa indur toate cele de zi cu zi.

Hai sa fim sinceri. Daca nu as avea 5 shoturi de absint in sistem alaturi alte pocarii nu as scrie postarea asta. Ar fi intervenit creierul cu n scenarii de "ce ar fi daca" si as fi ramas ferm convins ca tacerea este cea mai corecta cale de urmat. Dar cum anumite portite sunt acum deschise in cutia asta numit creier, imi dau drumul.
Nu ma asteptam sa fi doar tu azi seara. Stiam ca mai tot timpul iesiti in grup si am crezut ca trebuie sa fac fata asteptarilor/criticilor acestor persoane din inner circle al tau. Adica erau niste momente in trecut care te-au speriat sau ti-au creat disconfort si care erau cauzate de mine. Nu stiu cat de mult din acestea ti-ai pastrat pentru tine si cat de multe ai inpartasit cu ele, in orice caz, oricare ar fi raspunsul, te inteleg pe deplin si nu am nici un motiv sa pretind ca ar fi trebuit sa procedezi intr-un mod diferit. Dar, azi erai doar tu si toate supozitiile mele deveneau inutile.

Si pe urma, ai inceput sa dansezi. Tu tot zici ca azi nu a fost ceva special si ca ar trebui sa trec si sambata viitoare sa te vad, cand se presupune ca vor fi conditii propice si te vei dezlantuii. Nu te contrazic. Tu esti cel mai in masura sa zici de ce anume esti in stare. Tot ce zic eu este ca noaptea asta am vazut o femeie care a intruchipat pasiunea conform definitiei mele. Care s-a contopit cu muzica si a trecut pe un alt plan existential. Stiu, suna pompos dar cred ca e cea mai buna descriere. Ti-ai inchis creierul si te-ai abandonat in ritmul muzicii. Nu ai idee cat de gelos sunt pe acea senzatie de abandon. Nu ai idee ce as da sa-l traiesc si eu din nou. Acea traire care da sens vietii. Senzatia aia ca traiesti, simtita in fiecare celula a corpului tau. Habar nu ai cat ma atrage aceasta chestie. Nu stiu daca ma simt atras de tine pentru persoana ta sau pentru toate lucrurile ce ai ajuns sa simbolizezi in mintea mea. Cred ca raspunsul e undeva la mijloc dar nu-mi bag mana in foc pentru asta. Inca ma intreb cum de am ajuns sa fim impreuna pe vremuri si ce anume a mers gresit de s-a sfarsit. Asta e, am o conexiune puternica cu trecutul si nu prea pot sa o sparg. Nici nu cred ca vreau de altfel.

Anyways, concluzia finala cred ca ar fi faptul ca imi placi, sunt innebunit dupa viziunea pe care imi reprezinti si ti-ai facut un capitol in cartea vietii mele. E numai a ta. Poate se va continua, poate nu. Mie mi-ar placea prima varianta dar n-am sa fortez lucrurile (sper). Cum ti-am zis si in taxi, am terminat sa mai fac planuri, dar m-am gandit ca ar fi bine totusi sa stii despre ce e vorba. Iar cum in scris ma exprim mai bine chiar si instarea asta decat vreodata verbal, fata in fata, uite si explicatia pentru acest mediu de comunicare.

Toata lumea a auzit expresia ca tu esti personajul principal in propria poveste. Sau ceva de genul. Si acum vin eu cu intrebarea: ce faci daca personajul tau este unul negativ? Daca povestea ta este povestea unui raufacator? Adica, nu toti pot fi eroi. Cineva mai trebuie sa fie si rau. Asa ca, de ce sa nu fii tu? Acuma, o sa vina unii si o sa zica ca vorbesc numai tampenii. Ca omul este subiectiv si ca nu exista ca cineva sa se autoperceapa propria persoana ca si un element negativ. Dar hai sa presupunem ca esti constient de influenta ta negativa asupra mediului tau. Stii foarte bine ca drumul spre telurile tale trece peste cadavre, vise, suflete si sperante. Iar tu, in mod surprinzator esti destul de calm cand te gandesti la asta. Deci, te impaci cu rolul tau in viata? Iti duci pana la capat planurile tale?

Rumegati peste asta putin. Si daca va ganditi de ce scriu despre asta...consider this: i have no desire to be the richest stiff in the cemetery.

Azi nu prea am chef sa scriu....

Scrisoare

Scrisoarea asta e pentru tine. Cred ca ti-am mai scris odata sau de vreo doua ori. Azi am inchis un cerc. Cred ca am scapat de o fantoma. Sper. Mai am cateva prin dulap, dar asta conteaza prea putin acuma. Stii, e ciudat cum dintr-odata ceva ce era foarte important trece pe banca de rezerva.Si, desi s-a mai intamplat asta de cateva ori, niciodata nu ma pot pregati pentru asta. Astept seara de vineri. Vinerea tot timpul aduce promisiunea unei noi inceput. Incepe perioada aia lipsit de obligatii, sau mai precis, obligatiile cotidiene. Ai putiiiin mai mult timp pentru tine, pentru altii. Am putea sa ne intalnim. Mi-ar placea aia. O pllimbare lunga, o convorbire, ca pe vremuri. Da, stiu, niciunul dintre noi nu mai are acelasi energie pentru treburi din astia, niciunul dintre noi nu mai are douazeci de ani. Gluma asta tot timpul ma inveseleste. Ok, suntem inca tineri, dar mai copti totusi, sau cel putin mai uzati. Sa stii ca in ultima vreme tot mai mult m-am gandit la viitor. Sunt cumva influentat de mediul inconjurator. Nunta, sarcina altora, planurile lor pe care ti le impartasesc. Te pune pe ganduri, unde vei fi peste ceva vreme, ce vei face atuncia. Stii si tu, intrebarile alea serioase, gen ce te vei face cand vei fi mare. Da, razi tu acuma. Dar pentru noi se pune intrebarea : ce vei face acum de esti mare? .... Eu? Mare?... nu ma simt deloc. Si totusi, fac treburi de oameni mari, decizii de oameni mari... Odata mi s-a spus ca sunt un visator, ca ar trebuii sa ma maturizez. Si am inceput cruciada asta prosteasca. De ce sa fiu in urma cu 4 ani daca pot sa fiu in avans totatata? Dar, nu m-am gandit ca acei 8 ani lipsa o sa ma doara atat de mult. Oricum, tu stii deja pe toate astea. Si nu vreau sa te intristez. Mai ales ca ma simt mai .... nu fericit, sa zicem mai multumit. Asa un pic.
Asa ca inchei scrisoarea asta. Te astept in continuare aici, in barlogul nostru. Acum te las.

noapte buna, oricine ai fi...

Trebuie ca ceva sa fie in neregula cu mine. Sunt momente in care nu pot sa relationez deloc cu lumea in jurul meu. Nimic nu face sens, si cu cat lucrurile devin mai fortate cu atat ma infurii mai mult. Inteleg de ce se intampla totul, care este motorul din spatele lucrurilor si totusi nu le vad rostul, nimic nu ma misca si parca as fi un calculator, astept o comanda sa reactionez, dar tot ce scot din mine e "bad command or file name". Da, stiu, suna foarte urat analogia, dar e singurul pe care o am.
Mi s-a spus azi ca Timisoara ma omoara. Ca ma omor pentru un salar care este consumat totalmente de cheltuieli/facturi. Ca ar trebui sa ma mut inapoi in Lugoj, ca imi pot gasi serviciu si aici si tot salariul meu mi-ar ramane numai mie. Ca sunt oameni si aici in Lugoj. Si, desi in mod normal, aceste argumente au sens, singurul lucru la care m-am putut gandi era "SI CE DACA? Ce ma intereseaza?" . Niciodata nu am avut o viata aici. Este ici colo o persoana cu care mai tin legatura si atat. In timi, am o viata a mea. Naspa cum o fi ea, cu un job care vrand-nevrand imi domina timpul, cu portofelul care sufera tot mai mult, cu singuratatea care nu mai dispare, cu toate problemele si greselile cu care m-am confruntat, este viata MEA, asa cum mi-am facut-o EU. Am regrete? Sigur. As fi facut multe chestii altfel daca as fi stiut rezultatul din urma? Fara indoiala.
Niciodata nu am pretins ca sunt un om normal. Niciodata nu am pretins ca mi-am atins potentialul intreg. Stiu ca am o problema de disciplina, de sirguinta, de relationare cu oamenii in general. Stiu ca accept foarte multe chestii ce nu ar trebui doar fiindca e mai comod asa.
M-am obosit. Vreau si eu un reper fix in viata mea dupa care sa ma ghidez. Niciodata nu am vazut rostul sa ma lupt cu curentul si maidegraba m-am lasat purtat de ea, dar acum incep sa cred ca ma invart in cercuri.

Din cate stiu eu, Timisoara a fost primul oras european cu iluminare electrica pe strazi. S-ar putea sa ma insel, dar cumva asa este inregistrat in creierul meu. Ei bine, ieri noapte am avut o experienta interesanta legat de acest capitol.
Ajung acasa pe la 3 noaptea, din oras. Cum m-am decis ca weekendul asta imi voi petrece acas-acas (adica in Lugoj), m-am uitat si eu, cand imi pleaca trenul sa pun mobilul sa suna desteptarea. Trenul meu, cel cu care mergeam deobicei pleaca la 7 juma, dar am mai vazut una la 4:15. Gandind logic, am zis ca nu are nici un rost sa ma culc pentru 3 ore si ma supun unei treziri crunte, mai bine imi fac bagajul acuma si dorm linistit cand ajung acas. Zis si facut. Normal, ca am pornit cu vreo 10 minute mai tarziu decat vroiam (stiti si voi cum e cand tot uitati ceva sa mai inpachetati) si la fel de normal, am pornit-o pe jos, asa cu bagaje din balcescu pana la gara N, ca sunt eu un pieton inrait de altfel.
Vreau sa zic ca deafara de panourile firmelor sau eventual un bec uitat aprins in vreo camera cu geamul spre strada, nu era nici o lumina in oras. Imagineaza cum trec eu prin Gheorghe Doja (strada care face legatura intre biserica din Balcescu si piata Maria), la 4 jumate noapte, in bezna si sunt singurul care face vreun zgomot pe strada. Si nu uita nici de bagaje. A fost creepy. Sunt eu destul de mare (la varsta si nu numai), dar tot nu imi era comfortabila situatia. Mai rau, din cauza ca am plecat mai tarziu, a trebuit sa iau pe niste scurtaturi, gen podul ala pietonal intre podul de la gara si cel din Maria, zona care chiar nu este ospitaliera la ora aia.
In final am ajuns la tren in timp si fara aventuri periculoase, dar mi se pare foarte aiurea sa am orasul scufundat in bezna.

Saptamana asta m-am decis ca am sa scriu un post despre benzi desenate, dar cum n-am reactionat in momentul inspiratiei, trebuie sa astept ca aceasta sa-si revine.
As fi scris si despre haloweenul de anul asta, dar nici aia nu prea imi iasa satisfacator acuma. Asa ca am sa postez ceva ce am auzit azi la petrecerea de haloween. Este un cantec (in cazul de fata textul) pe care nu l-am mai auzit de secole, dar care m-a lovit acum in cap ca un baros, cat de personal poate sa fie (a se citit: ma pot identifica cu acest cantec). Daca textul nu vi se pare tocmai de inteles sau coerent, sa stiti ca acum l-am tradus, ca nu e nici in romana nici in engleza.
So....:

Gata cu munca, ai iesit din fabrica,
De la o vodca esti puternic si curajos,
Un tip beat se ia de mana ta,
Fara sa stii de ce in tragi un sut.

Fiindca rabdarea ti s-a dus deja,
Desi sarutul e gratis, gratis e si dansul,
Acu 100 de ani aia a fost bun in Paris,
De asta a dat comuna streang.

8 ore de munca, 8 ore de odihna, 8 ore de distractie,
8 ore de munca, 8 ore de odihna, 8 ore de distractie.

In birt, acolo e viata mare,
Mintile se astompesc, se ascut cutitele,
Aerul e dens de la mirosul berii iefitine,
Te-ai saturat deja de lumea asta fututa.

8 ore de munca, 8 ore de odihna, 8 ore de distractie,
8 ore de munca, 8 ore de odihna, 8 ore de distractie.

Te uiti si tu ce se decurge aici,
Ce curge inauntru, curge imediat si afara,
De la berea deschisa la culoare ti-e acru gura,
Nu iti promite nimeni, te asteapta o viata mai buna.

8 ore de munca........

Azi am auzit un banc din vremurile mai "bune" a comunismului:

Pensionarul pregateste sarmalele pentru incalzit. Asta in visul lui, normal. Pune oala pe aragaz, deschide cutia de chibrite si scoate ultimul chibrit, pe care il scapa din maini. cu greu, se apleaca dupa chibrite, il ia de pe jos si ridicandu-se isi loveste capul de mobila de bucatarie. Asta tot in vis. Ca si reactie la durere se trezeste din vis si pe urma, exclama morocanos: "futui, ar fi trebuit sa le mananc reci."


Cu toate ca bancul asta a fost zis de catre un umorist prin anii 70, inca mi se pare un banc excelent si ,din pacate, foarte actuala.

As fi vrut sa scriu un blog foarte profund, dar cum am incepu sa tastez a inceput clipu de mai jos pe televizor. Acuma, incercati sa imaginati cum arata acesta pe un ecran e 80 cm aflata la aprox un metru de mine. Pur si simplu am fost fermecati de 2 ochi albastri cum n-am mai vazut decat in desene animate. Pe langa ochii, fata si formele evident superbe ale lui Natalie trebuie sa laud talentul directorului de fotografie. Sunt ferm convins ca maestrii de pictura din epoca renasterii in zilele noastre ar fi fotografi, fara exceptie. Tot la fel de mult sunt convins ca pictorii din zilele noastre ar fi bufoni in perioada respectiva.

Si acuma, inapoi la oile noastre. Toata saptamana am avut o stare letargica. In fiecare zi sculatul din pat era un chin. Nu stiu daca e sin cauza ca saptamana trecuta garsonul era calduros ca o grota si a intrat frigul in oasele mele. Dar de duminica am dat drumul la centrala asa ca am caldura. So, chiar nu am idee de ce am probleme. E adevarat, ca si legat de adormit am dezvoltat un ritual ciudat. Am inceput sa ascult CD-ul cu soundtrack-ul filmului The Fountain. Fac asta fiindca imi da o senzatie extraordinar de linistitoare. Stau intins pe pat sub plapuma , e intuneric si incepe muzica instrumentala, in cea mai pura forma. Din multe puncte de vedere, acele 2-5 minute care trec de la inceputul muzicii pana ce adorm sunt cele mai faine minute din ziua respectiva.

Pe langa episoadele non-narcoleptice, saptamana asta era presarat de mici curiozitati, coincidente si alte cele ce tin de capriciul sortii. Foarte multe lume din trecutul indepartat au facut o aparitie surpriza, s-au prezentat anumite oportunitati pe care am de gand sa le explorez sau macar sa le incerc asa de inceput. Se apropie si sfarsitul de an, incepe aglomeratia din nou si, din pacate, vin si sarbatorile. As usuall, nu o sa fiu tocmai in dispozitia asortata sezonului si mai toata lumea (ca mai sunt si exceptii) o sa se minuneze cum de nu sunt impresionat de colinzi. mai ales ca toata lumea stie ce colinzile lui stefan hrusca sunt singurele lucruri ce pot imblanzii pe chuck norris. Dar cum eu sunt o ciudatenie a naturii, si de data asta am sa prefer in locul sfintelor sarbatori pe zilele ordinare si pacatoase.

Am citit un blog interesant acum care zicea ca viata ar fi ca si o camera, iar sentimentele, experientele traite au ca si metafora obiectele intalnite intr-o camera. Si ca, anumite persoane care intra in aceasta camera au tendinta sa faca cam praf aceste lucruri aflate inauntru. Iar noi avem optiunea sa reparam aceste obiecta sau sa aplicam conceptul de tabula rasa, sa ne retragem intr-o camera goala, alba si sa devenim si noi insine mai tari,ca si peretele ala alb pana ce ne speriem de acest fapt si incercam sa scapam si de aceasta stare, fiecare cum poate. Nota importanta ar fi ca aceasta stare a fost denumit solitary cofiment.
Ma aflu intr-un conflict legat de acest blog. Pe de o parte nu sunt deacord cu ea. Nu mi se pare corect in primul rand denumirea data acestui stari fiindca presupune un grad de obligativitate si/sau constrangere de catre altcineva. Eu de unul ma gandesc la exil ales voluntar, cand privesti pe restul lumii de la distanta prin binoclu si te uiti la viata pe care tu ar fi trebuit sa ai dar cu altii in rolul principal. Sentimentul de dezamigre si amar sunt de la sinne inteles. Da, ai ales sa devii un voyeur, ai ales siguranta si nu prea mai ai scapare din cercul asta. Ai uitat cum sa interactionezi cu altii si tot ce ti-a mai ramas este singuratatea. Poate nu a fost alegera ta de la bun inceput, dar nu prea mai conteaza fiindca totusi ai ales sa continui acest mod de viata.
Pe de alta parte, mi-ar place sa duc ideea de viata ca o camera la nivelul urmator. Daca viata sentimentala, targetul initial a ideii, este o camera, viata in sine suma tuturor aspectelor, fatedelor si planurilor acestuia ar fi o locuinta. O locuinta care are in mod ideal o camera alocat pentru toate. Una pentru sentimente, una pentru profesie, una pentru copilarie, pentru copilul tau, pentru familie, etc. Cred ca este de la sine inteles ca, exact ca in viata reala, nici in metafore nu are fiecare om resursele necesare pentru o asemenea achizitie de real-estate. Asa ca unii au un garson, si nu prea au loc pentru multe in viata lor. Au si ei un ideal in viata si isi dedica tot ce au pentru asta. Alti vor mai mult si cum isi fauresc un apartament de 3-4 camere sau o casa. Au prioritatile bine stabilite si nu vor luna de pe cer. Alti au vile intregi la dispozitie, desi ma indoiesc ca isi apreciaza luxul pe care il au la-ndemana. Mai sunt si cei care ar sta in gazda. Acesti oameni nu traiesc pentru ei insasi. Ei traiesc pentru visele altora, si realmente nu sunt altceva decat un avatar de exploatat de catre proprietar, o marioneta, existenta trista. Si in ultima instanta sunt cei homeless. Ei nu au parte de viata asa cum o intelegem noi conceptul. Ei auparte de o existenta resarata de chinuri si dureri, care se reduce la lupta pentru supravietuire in cel mai adevarat sens al expresiei.

Autoarea si-a terminat blogul intr-un ton optimist, lucru ce apreciez. In schimb, eu nu prea am motive sa impartesesc aceasta stare de spirit sau speranta. Cel putin, nu in momentul asta. Si, as fi vrut sa-i las un coment relevant la blogul ei dar cumva mi s-a parut aiurea sa scriu romane de coment la o opinie clar personala, mai ales ca ce as fi scris nu e coment ci contra-blog, adica chestia asta ce citesti acum. Am bagat o intrebare care sper ca nu-i suna penibil si sper sa fie destul de curioasa sa bage o geana aici.

So, diaree de idei:
- saptamana asta am vazut o chestie interesanta de vanzare: creioane cu cristale svarovski (sau cum se scrie) la capat in loc de radiera. Ma gandesc ca producatorii s-au gandit ca poti sa incepi cu fitzele deja din gradinita.
- Ieri am adus in locuinta un raft metalic. Acest raft imi este important pentru motivul ca era vesnic prezent in copilaria mea. Era raftul mare de carti din apartamentul bunicii. Acuma nu mai e nici bunica, nici apartamentul, dar cum acest raft mi-a placut din intotdeauna, am pus mana pe ea, in loc sa fi fost dus la fier vechi. Asa ca am rearanjat putin camera sa-i fac loc si l-am instalat (impropriu spus, ca e o singura bucata mare de mobila din fier, fara module, parti separabile, etc). Mai trebuie sa fac rost de sticla sau scanduri sa pot pune lucruri pe raft. Imi place la nebunie cum arata in camera, si acum chiar ma simt mai acas la mine acas :D
- ma dispera jungla de cabluri ce am la mine. Mai tot timpul ma gandesc sa nu imi stric ceva cand umblu la "ghemotocul" de cupru si izolatie.
- dupa o lunga perioada de stagnare, iar incep sa apara filme faine pe dvd. Mai naspa e ca iar nu am bani pt asa ceva. Adica vineri eram in al 9-lea cer cand am vazut pe site-ul celor de la carturesti (care au inceput sa puna si produsele pe site) ca au pus in circulatie dvd-ul Sleuth. Cum filmul consta din 85 de minute de dialog pur dintre michael caine si jude law, va puteti da seama ca n-am avut cum sa nu cumpar acest film. Dupa aceasta achizitie am mai vazut pe rafturi si I,robot si Man on fire. Faceam cu nervii. Filme de pe lista mea de must buy, la pret accesibil, si eu sub efectul crizei. In final am cumparat I,robot ca intre sci-fi si actiune intotdeauna o sa aleg sci-fi, in plus film cu denzel washington regizat de tony scott am deja.
- imi las plete...sau incerc. Vedem cat rezist pana ce parul mai lung decat sunt eu obisnuit nu ma calca pe nervi iremediabil.
- tot vad pe lista de mess statusuri care mai de care poeto-filosofico-existential, care vor sa fie profunde cat adancimea unei fantani...si autorii asculta cu placere manele.... epic fail.
- inca mai arde febra michael jackson. Ok, era el mare muzician, legenda ambulanta pana nu de mult, dar astamparati-va odata oameni buni. Nici macar moartea lui Papa Ioan Paul al II-lea n-a avut un newscycle atat de lung, iar el depasea pe jacko cu ani lumina, din orice punct de vedere.
- pe aceasi nota (a muzicii), ma enerveaza beyonce.
- au reiceput serialele faine :D
- imi place ca pe mtv2 (da, postul ala de muzica de nisa) tot fac reclama la o campanie care indeamna tineretul sa-si descopere calea spre succes propriu. Sa va traduc, ei zic, ca faptul ca nu te-ai dus la faculta sau ca nu erai de nota 10 la scoala nu inseamna ca nu te poti realiza, ca nu poti atinge performante, sa nu poti fi si tu cineva. Cu toate ca aceasta campanie se adreseaza celor din UK (e postul lor de tv) ma bucura ca exista aceasta mentalitate. Hai sa fim seriosi. Am o groaza de colegi care cu atestat cu tot sunt inca chelneri/chelnerite, deservitori la fast-food-uri sau la aprozare. In ochii mei, diploma de faculta nu prea mai valoreaza lucru mare. Este publick knowledge ca programele academice din facultati sunt la pamant. Si ca la examene se copiaza/mituieaza/cerseste. Daca vrei sa stii ceva in viata, o cauti si o inveti din propria initiativa, scoala nu te ajuta cu mai nimic. Cel putin nu scoala asta pe care o avem noi.

S-a terminat saptamana asta. Saptamana asta a fost cea mai ciudata saptamana din anul asta. In primul rand, s-a anuntat oficial schimbarea functiei mele in companie. S-a adunat tot biroul in sala de conferinta si, prin telefon, grigore mi-a dat o limba de zile mari. Si cam asta ar fi recompensa mea, un speach, dat in fata unui public restrans. Nu zic, omul si-a "achitat datoria" elegant, si nici nu l-a costat mult. Si dupa asta am inceput trainingul in jobul nou, ce ma enerveaza teribil. Nu suport ca ma stiu cu experienta si cunosc deja pe toti din schema, si totusi mai ca habar nu am ce trebuie sa fac.
M-am dus sa-mi platesc factura UPC. Chestia era scadenta pana in 30 sept. Eu m-am dus sa-l platesc in 1 oct. Ca si orice om normal, m-am gandit ca o singura zi intarziere nu cauzeaza probleme, in cel mai rau caz, am sa platesc vreo penalizare sau ce. Am aflat cu stupoare, ca, dat fiind faptul ca suntem deja in octombrie, s-a emis factura si pe luna asta. Si ca, din nu mai stiu ce motiv, trebuie sa achit macar jumate din totalul celor 2 facturi, care ar face 91 de lei. Partea interesanta este faptul ca pe septembrie factura era doar de 58 de lei, si nu este un serviciu la care costul depinde de cat ai folosit (am doar net si cablu de la ei). Deci s-a pus intrebarea: daca pe septembrie am doar 58 de lei plata, si nu am facut nimic sa se modifice tariful serviciilor, cum de in numele tuturor sfintilor am o factura dubla pe octombrie? Raspunsul: ne pare rau, dar nu putem vizualiza factura dumneavoastra, ne pare rau...
Vineri m-am trezit, m-am dus la baie, am vaut ca imi curge apa din robinet. Aparent am uitat sa-l inchid. Robinetul adica. Nici nu vreau sa stiu cat o sa-mi vina apa luna asta. De parca nu am o problema de cashflow chiar si asa...
Sambata seara, clatite la Horia acasa. Asta se citi party, intr-un fel. Care la mine implica bautura. Nu stiu cand anume, dar de data asta mi s-a rupt filmul complet. Adica m-am mai imbatat eu crunt, dar tot timpul am avut macar o vaga idee ce am facut. Acuma ma trezesc la 6 dimineata singur intr-un dormitor si nu stiu unde ma aflu. In final imi dau seama ca sunt tot la Horia. Si omul a avut ce-mi povesti cand s-a trezit... Nu beau des, oricum, nu asa de des incat cineva sa poate sa zica ca sunt alcoholic sau ce, dar si cand beau, cad intr-o extrema nedorita....Anyways, prea curand n-a sa beau altceva decat suc/apa/ceai/lapte.

concursuri...fara numar, dar cu rezultanta

Si daca tot am intrat in sfera concursuri imperecheat cu blog, ma mai bag si la asta noua, poate castig si eu un notebook - netbook, aaa, o dracovenie misto. Basically, se vor lua numerele castigatoare de la loto (ai sanse mai mari sa fi trasnit de 2 ori de fulgeri decat sa castigi), numerele respective se inmultesc intre ele, produsul lor este impartit la numarul de participanti la concurs, iar rezultatul este T (nu X, sic :P). Daca T este egal cu nr tau de ordine de participare atunci ai castigat. So, in final, cred ca am sanse sa fiu trasnit de 3 ori si apoi castig chestia asta....Suna fain, nu?

Da, stiu.... am devenit comercial. Dar na, o sa va reveniti din soc. Acuma, daca chestia asta de blog poate sa-mi ofere niste sanse de castig, de ce sa nu-mi incerc norocul?
Da, stiu....Rammstein.....(unii fac deja legaturile cu un nene cu o mustata aiurea si cu niste discursuri piperate).....ce sa zic...

DEUTSCHLAND, DEUTSCHLAND UBER ALLES!
sau, daca va place mai mult
schneller, schneller, das ist GUUUUUUUUT!

hai, admiteti, si la scoala voastra profa de germana arata trasnet.

METALHEAD

Imi place genul SF. Sunt fan. Stiu, multe lume se fereste de acest gen, vorbim fie de filme, carti sau orice altceva. Li se pare aiurea, inplauzibil. Ceva ce nu merita sa-si piarda timpul pentru. Acest lucru mi se pare tragic. Pentru simplul fapt, ca oamenii respectivi nu sunt capabili (sau nu au incercat) sa vada peste decorul futurist, dincolo de accesoriile cu laser, farfurii zburatoare si alieni. Au vazut coperta cartii si au decis ca nu merita investitia de timp/interes/intelegere. Just, sunt foarte multe titluri din acest gen, care justifica aceasta atitudine. Sunt titluri lipsite de valoare, facute pe banda rulanta doar de dragul unui ban in plus. Dar asta e valabil si pentru orice alt gen artistic.

Cea ce incerc sa spun este faptul ca orice poveste de SF este la fel ca orice alta poveste stiuta de om. Se bazeaza pe oameni (ok, fiinte/entitati), intamplari si relatiile dintre acestea. Dar, au si un element in plus. Au un fel de maretie atribuite de timp. Lucrurile despre care noi acuma deabia de visam, acolo sunt deja banale, daca nu chiar invechite, concepte antice. Cate titluri de SF nu isi desfasoara actiunea in metropole uriase, dincolo de intelegerea noastra de acuma.

Imi place acest gen, fiindca imi ofera o viziune, ceva de urmat, de asteptat, ceva ce ar trebui sa fie firesc omenirii. In istoria noastra suntem martori a unei dezvoltari continue, motivat de razboi, o dezvoltare culminata cu sosirea omului pe luna. O dezvoltare abandonata inainte ca eu sa sosesc pe aceasta lume pentru motivul ca promotorul nostru principal, razboiul/cucerirea/acapararea de putere a luat o fateta financiara. Nu mai conteaza ce steag este atarnat si unde, conteaza banul care iese. Nu mai trebuie sa invoez, daca pot doar sa modific un detaliu. Si asa, au trecut 40 de ani, in care nu s-au modificat decat detalii, si s-a pierdut o viziune.

Imperiul roman s-a prabusit indata ce a incetat sa cucereasca, cand a inceput sa stagneze. Si noi acum am inceput sa stagnam, sa prabusim. Astept a doua era a renasterii, sa fim parte din nou din ceva maret, demn de luat in seama.

SF ofera o viziune, o maretie, indiferent daca acesta se reduce doar la creierul unui singur individ sau cuprinde galaxii intregi. Este un imbold ce te provoaca la gandire, inovare, dezvoltare.

LG city

Nu, si nu. LG nu vine de la brandul de electronice, si in nici un caz nu bate apropoul pentru sloganul lor "Life is good". LG vine de la Lugoj, unde "life sucks", si daca nu sucks, atunci, life blows. Orasul asta e mort. Din orice punct de vedere. Ca si urbanistica, nu lasa nici un loc la dezvoltare. Un centru atomizat este inconjurat sufocator de cartiere rezidentiale. In acest centru ai cam tot ce are locul de oferit, dar asta nu este tocmai mult: magazine de haine/pantofi/accesorii (cateva mai de calitate restul de duzina a la turci sau kina...oricum oriental); magazine alimentare; magazine gen totul la 3.80 de lei; terase (a se citi carciumi); banci (ca deh....astia is mai rai decat ciupercile dupa ploaie) si ici colo o chestie aparte (un vodafone, un dealer dacia, o librarie, etc). Acuma, trebuie sa recunosc, la prima vedere, orasul pare a fi pitoresc. Pentru vederea 34567 la puterea 3, e naspa.... e mic, e plictisitor, si daca esti inca aici dupa ce ai terminat liceul, pai, atunci esti cam terminat.

Sincer vorbind, nu mi-am propus sa-mi fac cu ou si otet locul meu de bastina, dar azi am mai facut o plimbare prin oras (ca n-am mai suportat acasa) si cand am ajuns acas am simtit un gust in gura....nu de scarba, dar nici departe. In primul rand, azi as fi avut de ceva junk food, chestii sanatoase, stiti si voi. Na, cumpara-ti daca ai de unde. Just, sunt vreo 3 kebab-uri in oras si inca cateva locuri de "hamburger" (a se citi salam in chifla dat cu ketchup si cu o tura de microunde) dar aceste locuri arata asa de bine, incat prefer sa manc la gara nord in timi. Ok, deci nu mancam in oras, doar ne uitam in jur... Niste cladiri vechi se renoveaza. Finally.... Doar ca, culoarea noua a acestora este ceva mai aparte. Nu ma intrebati cum se numeste culoarea, sincer nu stiu. Dar daca va uitat cum arata un ficat proaspat in vitrina de la macelar va puteti face o idee. Na, ceva de genul ala. Adica destul de oribil, mai ales daca vorbim despre cladirea muzeului care are totusi ceva varsta/istorie/prestigiu.

Dar na, asta e locul, astea sunt asteptarile, are cancer. Si sa nu aud faza aia "lasa ,ca acolo tot sunt 7 femei la un barbat". Nu mai e valabil de mult statistica, si chiar daca ar fi, nu e o varietate asa faina.

So...sunt in concediu...finally. Si ce fac eu in concediu? Absofuckinglutly nothing. Nu e tocmai ce mi-am propus de concediu la inceputul anului, dar ma multumesc si cu atata acuma, avand in vedere vara acestui an. Dar altceva ma freaca la cap zilele astea. Un lucru care nu m-a deanjat de ani buni. Publicitatea la TV. Yep.....de cand m-am mutat, am inceput din nou sa consum zilnic televiziune. Si. incetul cu incetul mi-am facut o lista cu lucruri ce ma deranjeaza/enerveaza:

- reclamele de detergenti/balsamuri. Pe langa faptul ca sunt penale/infecte tot timpul, dar fara exceptie apare din neant o punga de 6kg sau o sticla de 2 litri (indiferent daca oamenii sunt pe strada, la coafor, la recital de dans, la inmormantare sau in sala de operatie) si jur pe tot ce e sfant, produsul ala este tratat de parca ar fi leacul pentru cancer.
- reclama pentru Head&Shoulders. Nu cred ca am fi vazut vreodata o reclama atat de idioata. Apara tipa cu un spoiler de masina in fata iubitului. Restul masinii este in lac. Masina apartine, normal, iubitului. Asta intra intr-o criza de nervi (de inteles de altfel) si se retrage in cabina de dus unde is freaca scalpul cu noul H&S menthol. Concluzia lui finala: ce bine ii sta tipei cu parul ud. Concluzia mea: ia-ti frate H&S ca te spala de creier.
- reclamele cu Tuca. Are un entuziasm tipul asta de e de invidiat. Zici ca acum urmeaza sa intre in camerea cu scaunul electric pt un test drive...definitiv.
- posturile Etno, Favorit, Taraf si alte posturi de genul. Nu ma uit la ei, dar imi sunt bagate in pachetul de la cablu si trebuie sa dau bani pt ei. Iar asta chiar ma deranjeaza.
- restul posturilor de muzica. Ca tot isi repeta emisiunile (grila MTV) si piesele difuzate (toti).
- filmele. Nu se mai da nici un film decent. Nici macar pe HBO. (sa nu va aud ca comentati la acest capitol, doar eu am autoritatea sa ma pronunt :P)
- faptul ca nu avem pay-per-view in adevaratul sens al cuvantului. Din 105 sau cate posturi pe care le am, ma uit la vreo 4 cu regularitate. De ce sa platesc pt un post daca ma uit la ea vreo decat vreo 2 ore intr-o luna.

blog de post betie..... a trecut ceva vreme de cand am scris in starea asta. Tot drumul spre casa incercam sa-mi ordonez ideile pentru blogul asta. Ma rog, rezultatul ramane de vazut. Spre deosebire de restul blogurilor de post betie ale mele, acum vin de la vaporul, dupa ore intregi de stat la povesti cu colegii de lucru. Ce mi se pare ciudat ca numai eu si Horia am fost veteranii mesei. Ok, Lavinia a mai avut ceva vechime, dar nici ea nu are un an. In final, mai toti au plecat, eu eram mai beat decat restul grupei care a ramas si nu ma puteam sa ma abtin sa holbez in decolteurile aflate in preajma. Asta e frate daca nimeni nu te asteapta acas.... Desi, lucram putin la departamentul asta. Miercuri seara am experimentat si eu ce e aia double date, adica cand un cuplu "consacrat" incearca sa-si impune exemplul asupra altor 2 oameni, adusi de fiecare parte a cuplului din pricina in parte. Treaba proasta e ca, oricat de atragatoare mi s-a parut Patricia (fata adusa pentru intalnire), lucrurile au ramas doar la stadiul asta. Am dat o nota satisfacatoare asupra aspectului ei fizic si atat. Mai mult nu era. Era genul de fata a carui tata chiar a reusit sa faca ceva, si ea, ajutat de fizic si de suport familial, nu trebuia sa faca mai nimic pentru o existenta decat sa stea cuminte si frumos. Si, cand vremea e potrivita sa faca un copil sau doua si sa se casatoreasca. Sau cel putin asta era impresia pe care o mi-a lasat mie. nu zic, pare a fi fata de treaba, dar dupa cateva etape prin pat, m-as plictisi teribil de ea. Cu alte cuvinte, nu are altceva ce sa-mi ofera (nu de asta nu ar fi deajuns acuma, dar na, am si eu chichitele mele). Si totusi, nu prea mai pot suferi ca nu ma asteapta nimeni acas si ca n-am cu cine sa-mi impart viata.

La job imi incep un nou capitol, imi schimb functia. Desi sincer nu vreau rau la colegii noi, fiindca mai toti sunt de treaba (exept one), nu prea le vad orizonturi senine in fata. Oricum, eu trebuie sa am grija de mine in primul rand, sa obtin ceva avansarecat mai repede posibill. Trebuie sa incerc asta, ca altfel sunt cam limitat la bani. inca mai fac jocul meu de echilibristica, dar devine din ce in ce mai greu.

In principiu, na-m vreo problema cu faptul ca e greu, cat timp stiu sigur ca se merita.....acuma nu sunt asa sigur de acest fapt. Sau mai bine zis, inca nu am gasit motivul pentru care ar merita sa fac toate cele pe care o fac ultima vreme.

Asta e.....

leapsa....

idei, prostii, frustrari, junk....here it goes:

- la noapte pe la 3 ma duc frumos spre casa pe jos. Cartier de case, bezna, nici un suflet pe strada, liniste. Castile mele atarna pe la gat (nu au fost bagate in ureche) si merge muzica la maxim. Sunt surprins cat de tari sunt castiile respective. Si sunt si mai amuzat de faptul ca a mers piesa sweet chil of mine, tocmai partea aia mai vocala cu aaaaAAAAaaaAAAAAA!!!!! Parca as fi fost intr-un film :D

- cred ca deja toata lumea stie....nu suport pocaitii, mai ales specia domminanata de pocait declarat cu ochelari de cai si uniforma asortata... e urat din partea mea dar asta e o parte negativa cu care tre sa traiti. punct.

- m-am mutat (am zis-o deja, stiu). mai am cutii de depachetat, doar ca nu stiu inca unde anume. In rest numai bine. Love my LCD :D

- la anul de concediu ma duc in grecia cu "za wolfpack" intr-o statiune unde femeile de toate natiille umbla in cireada cu doar 1-2 chestii in minte. Anul asta inca n-am fost in concediu si tare cred ca nici nu am sa ma mai apuc

- cu noua locatie am ocazia sa reintroduc din nou miscarea in programul meu zilnic. Jumat de ora de mers pe jos dimineata pana la gara pt microbuzul de servici si alta jumat de ora dupamasa de la asta pana acas. Cat timp vremea e buna, chiar ma bucur pentru schimbarea asta.

spontenaitatea....

...nu e tocmai punctul meu forte. Ask anybody. Am o setare undeva in minte care imi limiteaza viteza pornirilor mele. Dar limitatorul asta mai are si mici scapari. Scapari cu rezultate mari :D
Defapt, cele mai mari realizari pe plan personal s-au intamplat datorita acestori scapari de moment.
Exemplu concret: ieri (sambata) dimineata m-am trezit cu gandul in cap ca nu mai am mult pana ce gazda va veni inapoi in tara si ar trebui sa incep sa ma interesez legat de un alt loc de stat. Daca nu altceva, macar sa am o idee cum e piata si la ce ma pot astepta. Asa ca am pus mana pe claviatura si am inceput sa ma uit prin anunturi. Mari asteptari nu aveam, dat fiind faptul ca treaba asta cu mutatul este pe agenda mea de ceva mai multa vreme, ca si multe altele, si viziunea mea a fost ca ar trebui sa fac echipa cu inca 1-2 persoane pentru motive financiare lesne de inteles. Asa ca, activitatea mea s-ar fi rezumat la un mic browsing inofensiv. Doar ca, am dat peste un anunt foarte atractiv. Pretul era acceptabil, locatia idem, dar pozele aratau bestial. O chestie mica si moderna pe gustul meu. Urmatorul lucru ce stiu ca am telefonul la ureche si ca suna. Si ca s-a raspuns. Si ca locul este deja adjudecat....DAMN! ....dar ar mai fi si o alta garsoniera, cu acelasi pret, tot frumusel, tot marisor, si si mai important, ar fi si disponibil. Sooooo.....la cam o ora, ora jumate, de la telefonul respectiv ma aflam la locatie si imi admiram viitorul meu barlog.
Inca nu am semnat vreun act, dar urmeaza maine (luni) sau cel tarziu marti, in functie de cum ne putem sincroniza. Asa ca weekendul asta care vine este dedicat mutarii, si implicit inceperii unui nou capitol. Deja lucrez la solutiile de amenajeri inetrioare n stuff, ca locul se fie in perfect sincron cu feng shui-ul meu interior - a se citi: locul va fi aranjat in functie de propriile gusturi si lucruri ( cu mici exceptii, gen dulapul mare la care nu prea am ce face, sau peretii care sunt vopsiti in galben). Anyways, for the first time ever, o sa am spatiul meu propriu :D


So, in cam o saptamana..... my kingdom will avait you! (o sa postez poze)

24

Mda... A venit din nou perioada aia a anului. Stii tu, cand oamenii ( ma rog, aia pesimisti, oricum) simt ca au imbatranit, ca timpul curge. Cu alte cuvinte, iar am dat de ziua mea de nastere. Al 24-lea sa fiu mai precis. Suna fain, nu? 24. Frumos, par, aproape rotund, iti zice ca inca mai esti tanar, dar parca are si un aer de maturitate, nu? Cu astea fiind zise, niciodata nu m-am simtit mai imatur. S-au, mai bine zis, interactionez cu mediul meu cu ferma convingere ca eu defapt nu am absolut nimic ce cauta acolo si in orice moment urmeaza sa gasesc semnul de "exit" si pot sa scap odata de toata mizeria asta. Si apoi ma trezesc. Fac dus, ma imbrac, ma duc la lucru, stau acolo 8 ore, vin acas, fac whatever, adorm si a doua zi la fel. Si in fiecare zi incepem de la 0. Sooo....donno. Ar trebui sa fac ceva cu viata mea. Casa in Ungaria. Noua obsesie lui taica-miu. Uite fiule, ma pensionez, vindem totul de aici, ne mutam dincolo, tu, noi, bunicu, sub acelasi acoperis, o familie fericita; imobiliarele sunt ieftine acolo, bune, hai ce zici? Sincer vorbind, daca nu ar fi partea cu locuitul din nou cu parintii, oferta ar fi foarte tentanta. Mi-ar placea o schimbare de decor, de oras, ceva nou. Dar, ideea de a-mi sacrifica libertatea nu prea imi surade, desi nici libertatea aia nu este o turta de miere, dar, asa cum e, e a mea. Si da, mi-ar placea sa am un loc numai de al meu, o scorbura, ceva, dar criza m-a ajuns in sfarsit si combinat cu greselile trecutului incep sa o duc naspa.

Totusi, exista o nota pozitiva in toata povestea asta. Am primit o felicitare de la cineva de la care nu ma asteptam. Si chestia asta mi-a indus un film placut in minte. Si imaginea unui zambet frumos.

Acest blog fierbea de ceva vreme in mine. Ok, nu chiar blogul asta, ci maidegraba ideea ca ar trebui sa mai scriu un blog. Si as fi avut si o tema, ceva despre care sa scriu, de fiecare data. Dar, cumva, n-a iesit si uite-ma acum, aici. Trebuie sa mentionez ca, eu, pana aici, eram client fidel pe Y! 360. Unii poate stiu despre ce vorbesc. Oricum, cei de la yahoo au anuntat ca isi inchid serviciul respectiv si ca ar fi bine sa ne descarcam postarile sau se le mutam altundeva. Eu unul le-am descarcat, dar nu stiu inca cum am sa le postez aici. Anyways.... daca tot m-am mutat aici, ar fi bine sa incepem ceva blogareala.

Azi mi-am cumparat un prelungitor cu 8 prize, extra safe, din orice punct de vedere, protejat impotriva caderilor de tensiune, etc etc etc. Acuma, desi suna foarte bine dotarile extra de siguranta (si trebuie sa recunosc, au contat ceva in a ma decide asupra cumpararii), principalul motiv pentru care am cumparat gaselnita asta au fost cele 8 prize din dotare. S-ar putea sa intrebe unii, de ce, Doamne iarta-ma, as avea eu nevoie de 8 prize? Sincer vorbind, am trait 3 ani intr-o camera de camin de 5 persoane, si ne-am descurcat bine mersi cu mai putine prize...si totusi eram 5, si nu numai litle old me. Dar asta e... mi-am facut o jungla de cabluri si alte cele. Pe intuneric, daca nu sunt atent, s-ar putea sa daram 3/4 din tot echipamentul electric pe care o am. Toata chestia asta a inceput sa ma deranjeze, dar, avand in vedere ca alternativa ar fi sa traiesc fara niste comforturi cu care m-am obisnuit, trebuie sa ma impac cu ghemelia de 220 in mat. Treaba e, ca cablajul asta in excess nu se limiteaza doar la camera mea. Adica am si eu 3 gadget-uri (da, stiu, ma dau mare si eu) cu mine in permanenta: laptopul (folosit atat la job - nu de alta, dar e de companie si ar fi tare nasol fara; cat si in timpul liber, ca na, alt comp n-am la dispozitie), telefonul mobil (care, hai sa fim sincer, e un must) si mp4 player-ul (muzzziikkk). Pentru astia 3, trebuie sa car cu mine o groaza de chestii in plus. cabluri de alimentare, ca na, nu vrei sa dai in somaj dupa vreo 2 ore de functionare, nu?; cabluri de date, adaptoare, casti, mouse si ar mai fi trebuit sa includ lantul pentru laptop, dar pe ala sa-l care Iehova. Pe bune, am mai multe chestii pe USB decat degete. Saptamana asta mi-am cumparat un telefon mobil nou (al 6-lea in 5 ani, alta chestie ce ma cam bazaie), a venit cu n accesorii. De geanta mea de laptop ai putea zice linistit ca e ca si o poseta de femei. Aia e plina de farduri, iar asta e plina de cabluri.

Am fost saptamana trecuta la Beograd. Trebuie sa recunosc ca de mult n-am mai vazut atata femei bune, dar buneee rau pe strada ca si orasul ala. Sunt si aici multe fete faine, dar, cu cateva exceptii notabile, fetele de peste granita au castig de cauza. Dar nu pentru ele m-am dus acolo (desi s-ar putea sa ma reintorc acolo din acest motiv). M-am dus acolo fiindca cei de AC/DC au tinut un concert. M-am dus pe naspa, in sensul ca n-am avut bilet si as fi putut sa raman afara. Din fericire, nu era cazul. Am gasit un bilet pentru 3000 de dinari. Mai bine zis, biletul m-a gasit pe mine. Am astept dupa aia in stadion vreo 4 ore, pana ce a venit trupa. Ciudat. Stau in timi de 5 ani, si prima data cand ma duc la stadion, sunt in Beograd, la un concert. Insfarsit...au venit batranii, sa ne arata ce e aia meserie. Si era spectacol. Aproape 3 ore de cel mai pur rock, live, pe ritmul a unui stadion intreg de oameni. Pe bune, orice performanta live ce o sa vad deacum inainte, o sa aiba un standard destul de inalt de comparatie. Ok, n-am vazut eu multe concerte, decat pe Uriah Heep in unirii, pe Santana in Budapest, si niste formatii de death metal in Bucuresti. Concertele cu formatii autohtone nu le pun la socotela... nu de alta, dar deafara defaptul ca s-au consacrat pe vremurile mai de "aur" cand nu era altceva de ascultat, nu prea au altceva in favoarea lor. Acuma, eu intentionez sa imi mai extind experientele de muzica live. Initial, m-am gandit sa ma duc la festivalul Sziget, care ar fi o saptamana intreaga de concerte, idee ce imi surade. Dar saptamana asta am aflat ca cei de la Muse au un turneu in Europa prin noiembrie. Si cum cele mai apropiate locatii de mine ar fi ori in Germania ori in Italia, trebuie sa ma gandesc bine, la care dintre ele am sa ma duc, fiindca financiar vorbind, nu cred ca as putea rezista la amandoua....desi am mai facut eu nebunii.

Clauze legale

Inainte de toate, sunt niste precizari pe care as vrea sa le aduc. Blogul in cauza are un caracter personal, un fel de jurnal deschis. Textele scrise au menirea principala ca eu sa ma simt bine in urma descarcarii unei depresii sau cugetare sau orice altceva intr-o forma scrisa. Multe din postari o sa fie facute intr-o stare mai mult sau mai putin post-alcoolizata (cand deobicei sunt mai deprimat sau suficient de apasat incat sa-mi scriu gandurile negre undeva). Toate acestea sunt spuse ca sa se inteleaga: nu ma intereseaza daca cineva se simte jignit, ofensat sau orice alt adverb, exceptand persoanele la care se face referire directa in blog. Deci daca esti un anonim la care nu-i place ca fac greseli de ortografie si de acorduri (sunt ungur, deal with it), caracterul adesea autocompatimitor a textelor sau vreuna dintre punctele mele de vedere, abtine-te. Avand in vedere ca public aici un material personal care in mod normal nu ar ajunge decat la cativa oameni alesi pe spranceana, ma astept ca orice comentariu facut sa fie si semnat.



Desi, in cei aproape 3 ani in care scriu bloguri, nu am intampinat asemenea probleme, dar, odata cu schimbarea mediului de publicare, prefer sa impun aceste masuri inca din start decat mai incolo, ca si reactie la un coment anonim.



Cu toate acestea fiind spuse, o sa urmeze si postarile. Sper sa va placa.