End credits

Este ianuarie. Dintr-un motiv anume, nu stiu care, luna asta tot timpul are ceva negativ in aer. Imi amintesc, acuma 4 ani, mai fiecare cuplu pe care-l stiam, s-au despartit in luna asta. Asta ca si exemplu. Ma gandesc ca, fiind o luna de iarna, cand oamenii stau mai mult in casa decat afara si au timp sa contempleze despre tot feluri de chestii, mai ales despre anul care tocmai a trecut, ajungem la niste concluzii, tragem niste linii, si asa mai departe. Si unii se simt mai pierduti decat altii. Cauta raspunsuri. Fac scimbari. Totul in speranta ca va fi mai bine. Si se lanseaza in cautarea unor idealuri absolute. De a fi matur, de a fi responsabil. Astea mai ales ca avem deja o varsta.
Si vin eu si pun intrebarea: a reusit cineva sa atinga aceste idealuri si sa ramane fericit, fara regrete? Termina liceul, fa o faculta, angajeaza-te, ia-ti o nevasta, intemeiaza o familie. Asta este reteta standard a vietii mature si responsabile, si totusi vedem ca rezultatul final expira din in ce in ce mai rapid, daca nu e dat rebut inca in timpul "coacerii". Iar eu ajung la concluzia ca nu conteaza daca ai 15 ani sau 50, tot nu ai habar ce dracu faci. Singura diferenta e experienta de a masca acest fapt. In fond, toti facem ce trebuie sa supravietuim incercand sa avem cat mai putine regrete posibile. Iar daca iese figura....asta o sa vedem la final.
Iar eu am ajuns la gandurile astea azi noaptea cat timp ma plimbam spre casa. Mergeam prin noapte si ceata singur, cu creierul putin alcoolizat. Si ma gandeam la tot feluri de porcarii profunde. De asta nu beau singur. In loc sa ma exteriorizez, cad in negura propriei minti, de care fug tot timpul. Ori cu prietenii la bauta, ori in bratele cuiva traind momentul perfect cand nimic nu mai conteaza in afara acelui impuls. Normal, prima optiune este mai usor de atins si este repetat mai frecvent, iar a doua...pai, trebuie sa gasesti persoana potrivita pentru asa ceva. Nu, nu ma refer la iubire, sincer vorbind nu cred ca am avut parte de versiunea aia absoluta care vorbeste toata lumea. Eu vreau senzatia aia de abandon, cand totul dispare din jur. Ce urmeaza dupa acea experienta, e alta mancare de poveste.
Deci, na, alt rezultat a analizelor nesfarsite de ianuarie. Si, ca si mai toate concluzii de genu, nu sunt valide decat in momentul in care sunt emise. Fiindca, in orice clipa poate sa vina ceva ce iti da lumea peste cap. Fiindca orice as zice despre mine, imi este valabil si reversul. Nu-mi place sa intarzii de la chestii sau ca altcineva sa intarzie irosindu-mi timpul meu, dar atatea lucruri tot aman incat chestii banale devin lucruri grave. Imi urasc singuratatea si totusi de multe ori imi este posesiunea cel mai de pret. Vreau sa ajung la atatea lucruri si totusi cand sunt acolo, primul lucru ce fac e sa-mi stabilesc unde este punctul de iesire in caz de. Am niste lipse serioase de experiente sau cunostiinte fata de altii, totusi sunt net superior fata de majoritatea. Ma duc spre 25 de ani, si totusi ma pot comporta ca un pusti de 15 ani sau sa ma gandesc ca un mos de 50. Trec prin viata inconstient si totusi sunt constient de acest lucru. Paradox dupa paradox.

Deci asa judec eu lumea, precum sunt eu. In functie de moment si de contextul pe care il prind. Asa ca gata cu analize. Intr-un fel sau altul, pamantul tot se va roti in jurul soarelui.