Tare as fi vrut sa scriu aceste randuri atunci cand am sosit acasa, noaptea (a se citi dimineata) asta. Totul ar fi fost servit la cald, fresh. Dar, eram prea rupt in gura de oboseala pentru asa ceva. Asta e.

Cine a trecut deja prin ceva viata stie ca sunt si perioade foarte grele. Stii si tu, cand dupa ce totul iti mergea relativ OK, intrii pe nisipuri miscatoare si o tii din stamba in stamba, nimic nu iti mai iese ca lumea. Iar tu, tu te strofoci si depui din ce in ce mai mult efort sa iesi din aceste nisipuri, rezultatul final fiind ca te scufunzi si mai tare. Ei bine, pe aici sunt si eu pe undeva. Reactia mea normala la treaba asta ar fi fost o autoizolare crunta, in care eu mi-as fi "lins ranile" (tradus din engleza) pana ce lucrurile s-ar fi redresat, ori nu. Dar n-am vrut sa cad in misantropie din nou. Am vrut sa sparg gheata si sa vad ce se intampla. Asa ca am inceput sa refauresc legaturile cu originile mele. Sunt un ungur pur sange, dar niciodata nu am pus accent pe treaba asta, niciodata nu prea m-am implicat in treburile comunitatii mele. Asta fiindca in Lugoj, aceasta comunitate era reprezentat niste persoane ori din regnul fosila, ori din ala uns cu toate alifiile, oricum mai toti ipocriti si monstrii sacrii, iar tineretul era mai mult inexistent, si ala care mai era, era destul de neglijat. Dar, din cate am observat aici in timi, lucrurile stau altfel, si macar tineretul care e se tine unit, cat de cat. Si, sa zica cine ce vrea, dar acum imi cade foarte bine sa pot conversa cu oameni noi de aceasi varsta si din acelasi context ca si mine. Si uite, asa am ajuns sa inpachetez cadouri de mos nicolae pt copiii de gradinita. Si eu care urasc sarbatorile. Dar, odata in viata merge si asta.

Si datorita faptului ca eram un "copil" asa cuminte, noaptea asta mosul mi-a adus un cadou foarte frumos. Vreo 2 ore de fericire. 2 ore in care nu a contat nimic deafara de un impuls, o simtire. Nici muzica, nici lumea din jur, nimic. Dar, cum tot ce-i bun are si un sfarsit, a venit dimineata, a disparut muzica, iar pe drumul spre casa a intrat in functiune creierul, iar cicatricele din trecut au iesit pe suprafata. Si, desi toate astea suna specific mie, totusi nu la mine era cazul. Cine seamana se aduna zice lumea, si au cam dreptate. Acuma asta mi-a iesit prea bine. Ce o sa fie de aici incolo mai vedem. Oricum, am simtit din nou ca mai sunt si clipe frumoase, care fac sa merite sa indur toate cele de zi cu zi.